Nu trăi în păcatul tău! Ai păcătuit, treci peste el!
Dacă ar fi să dau timpul înapoi, aş fi mai tupeistă, mai cu curaj, mai fără gânduri de genul : ”Ce-o zice X?” sau „Ce-o crede X despre mine?”. Aş ridica mâna să pun o întrebare profesorului, să-mi explice unde nu am înţeles, chiar dacă s-ar dovedi că am goluri sau că nu ştiu o anumită chestiune destul de importantă. Nu valorează cearta de o zi cât mustrarea de o viaţă! Nu valorează lacrima de atunci cât stresul că nu-mi pot înfrânge temerile mai târziu!
În viaţă învăţăm mereu şi mereu, repetăm iar şi iar ca să ţinem minte, ca să ne învăţăm minte. Curajul este o virtute dacă ştii să-l foloseşti. Tupeul cel bun este o armă ce o poţi folosi să-nchizi guri sau să deschizi suflete.
Care este mai câştigat? Omul care a păcătuit şi se adânceşte apoi în reproşuri, lacrimi şi depresie ce duc la deznădejde în Dumnezeu, neîncredere în lumea înconjurătoare sau omul care a păcătuit şi se căieşte cu adevărat, dar care, pentru el şi pentru cei dragi, merge înainte şi chiar dacă mai apleacă uneori capul, nu-şi părăseşte gândul care îl îndeamnă să-şi continuie drumul dat de Dumnezeu!
Durerile vieţii nu sunt date să ne închidem în noi, ci să ne descoperim spre a ne maturiza ca să putem trăi într-un suflet de copil. Căci, da, Dumnezeu ne vrea să fim ca nişte copii şi, cine a văzut un copil chinuit de remuşcări care să nu lase plânsul pentru o îmbrăţişare, o bomboană sau o jucărie?!
Avem prea puţin timp ca să-l mai irosim pe tainice frici, ispite, depresii. Să trăim frumos, iar dragostea lui Dumnezeu ne va da bătăi de copil în inimi, lacrimi fierbinţi de fericire în suflete şi maturitate în gânduri!