Muzeul Satului din Baia Mare-Maramureş

Mi-am dorit nepus să merg în Maramureș și nu credeam că voi face acest lucru curând, dar datorită surorii mele, iar mai apoi soțului meu, iată că am pășit pe acest minunat tărâm de două ori.

Ce-mi plăcea la maramureșeni, doar din ce văzusem la tv, era arhitectura bisericilor de lemn, păstrarea tradițiilor, în special ale celor de Crăciun și credința lor în Dumnezeu.
Acum, după ce am și văzut unele lucruri, pot spune că cele menționate mai sus rămân pe lista mea cu plusuri pentru Maramureș adăugând omenia maramureșenilor şi felul lor plăcut și popular de a fi.

Prima dată, am ajuns în Maramureș printr-o tabără, o reuniune a tinerilor creștini ortodocși. Din toate colțurile țării se strângeau un anumit număr de elevi sub îndrumarea preoților care trebuiau să îndeplinească diverse activități de cunoaștere și socializare zilnic. Am fost cazați unii în orașul Baia Mare, iar alții în satele din împrejurimi. Eu am stat în satul Lăpușel unde m-am simțit tare bine datorită bunei primiri a gazdei.

Unul dintre locurile din Maramureș unde mi-a plăcut mult este Muzeul Satului din Baia Mare. De cum am intrat aici aveam impresia că pășesc în trecut, într-un sat din vremuri demult uitate.

Alei și poteci neasfaltate, case bătrânești care mai de care mai frumoase, cu povești ce și-au pus amprenta pe tencuiala crăpată de timp.

 

 

 

 

 

 

Am văzut cum arăta școala, un loc simplu în care sunt convinsă că învățătura era chiar o comoară de mare preț.

 

 

De asemenea, am pășit în biserica veche de lemn ce parcă își așteaptă credincioșii oricând la liturghie.

Această biserică-muzeu a fost adusă din Parohia Chechiș, Protopopiatul Baia Mare, având o vechime de peste 350 de ani. În toamna anului 2017, în urma unei furtuni puternice, turla bisericii s-a rupt, iar acoperișurile mai multor case au fost spulberate. În primavara anului viitor, pe 21 aprilie, după ce s-au adus îmbunătățirile necesare întregului muzeu, Preasfințitul Iustin a resfințit biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

 

Mă simțeam ca în poveștile lui Ion Creangă, într-o zi de sărbătoare, ca cea de Paști, de exemplu, iar această impresie era dată datorită numărului mare și tânăr de vizitatori, mulți dintre ei purtând costume populare.

 

Am vizitat Muzeul Satului și la a doua mea vizită prin Maramureș. Doar câțiva vizitatori mai erau prin preajmă, dar asta nu-l făcea mai puțin plăcut.

     

Atunci am găsit liniște, am putut să gândesc la ale mele, să meditez și să mă bucur de o priveliște minunată a orașului Baia Mare, priveliște văzută din inima satului ce-l găzduiește.

 

 

Muzeul Satului face parte din Muzeului de Etnografie și Artă Populară, fiind o secție în aer liber a acestuia din urmă. Aici, pe Dealul Florilor, se găsesc case tradiționale din cele patru zone etnografice ale Maramureșului: Chioar, Maramureșul Istoric, Lăpuș și Codru.

Totul este pitoresc în acest minunat sat ce te duce într-o altă lume mai simplă, mai liniștită, ce te cheamă să o descoperi și să ți-o amintești când ți se face dor de rădăcini.

Mănăstirea Nicula, Judeţul Cluj

Mănăstirea Nicula este una dintre mănăstirile unde m-am simțit ca acasă. Am fost de multe ori aici, de fiecare dată atunci când în viața mea a avut loc un eveniment important: când am fost pentru prima dată în Maramureș, imediat după ce am fost cerută în căsătorie, când în pântece îmi purtam copilul, deși atunci nu știam acest lucru, de ziua mea de naștere.

Mănăstirea Nicula se află în apropiere de orașul Gherla, în localitatea Nicula din Județul Cluj. Mulți oameni vin aici pentru liniștea ce domnește pe dealurile Niculei și, mai ales, pentru rugăciune la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Este foarte frumos să partici la o Sfântă Liturghie sau la un Sfânt Maslu la Nicula, afară, pe pajiște. Este benefic să te legi de oamenii de acolo pentru că ei te vor lua sub tutela lor și îți vor cere ajutor în bucătărie, te vor lua cu ei să te învețe să faci lumânări, te vor duce pe deal la cules de cătină. Este minunat să cazi în genunchi în fața Icoanei Maicii Domnului și să simți cum ești ascultat, să ceri, iar Maica Domnului să îți dea, chiar dacă rugăciunea îți este puțină cantitativ și calitativ. Maica Domnului vindecă și ocrotește ca o mamă.

Atât numele mănăstirii cât și al satului au fost date de pustnicul ortodox Nicolae ce viețuia în aceste locuri. Inițial, aici s-a construit o biserică din lemn, în stil maramureșean, dar care a ars în totalitate în urma unui incendiu urmând ca în locul ei să fie adusă o bisericuță din cătunul Năsal-Fânațe.

Această bisericuță este și astăzi la Nicula, iar mulți dintre pelerini o înconjoară în genunchi ca semn al căinței pentru păcatele săvârșite.
Ulterior, datorită numărului mare de credincioși ce veneau la rugăciune la Mănăstirea Nicula, a fost construită Biserica de zid ce are ca hram Adormirea Maicii Domnului și în care se slujește în prezent. Ceea ce face o deosebire între Mănăstirea Nicula și alte mănăstiri este iconostasul spectaculos și unicat, în formă solară, în al cărui centru se poate vedea Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Acest iconostas a fost sculptat din lemn de tei de Samuil Keresteșiu din Tășnad. Icoana Maicii Domnului de la Nicula a fost zugrăvita pe lemn de brad de către preotul Luca din Iclod. Se știe că icoana a lăcrimat de multe ori, iar puterea ei de vindecare și tămăduire pentru cei ce vin cu rugăciune la ea este mare.
La Mănăstirea Nicula a existat și o școală unde învățau și pictau icoane copiii din satele vecine, sub îndrumarea atentă a călugărilor.

 

 

 

La inițiativa Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului începe construcția pentru Biserica Nouă ce în prezent este în stadiu de finisaj interior și exterior. Mi-a ajutat Dumnezeu să intru în această biserică și să văd o parte din frumoasa pictură interioară.

 

 

Mănăstirea Nicula, lăcaș de închinare, rugăciune și liniște a sufletului, aștept să te revăd curând.

 

 

Maică Sfântă, Preacurată,
Tu mi-ai dat să am o fată,
S-o hrănesc la sânul meu,
Tu să fii modelul meu.

Nu sunt vrednică, știi bine,
Să m-asculți în rugăciune,
Însă tu m-ai ajutat!
Eu puțin, tu mult mi-ai dat!

Te-am rugat s-am un copil,
Însă nu-n fiece zi
Am căzut cu dor la tine,
Dar te-ai îndurat de mine.

M-ai învațat să fiu mamă,
Viața cum s-o bag în seamă;
Mi-ai hrănit copilul meu,
Lapte dând să am mereu.

Pasul tu i-l întărești,
Zâmbetul i-l îndulcești,
Fața tu i-o faci senină;
Poart-o-n pază, Maică bună!

Viața i-o călăuzește,
Tinerețea i-o păzește,
Sufletul ține-i curat,
Loc în Rai asigurat!

Back to Amsterdam

 

„Happy new year from Amsterdam!”…. am vrut să experimentăm şi asta, de data asta în echipă de trei, cu pasul mai domol, cu plimbări mai potolite şi, ce-i drept, cu un frig de ţinut minte.

 

De cum am ajuns în Amsterdam, începând să îmi reamintesc locuri şi clădiri, aveam un sentiment de acasă.

Am redescoperit minunatele canale de apă, podurile şi frumoasele case ale olandezilor, de data asta, încărcate cu multe luminiţe ca în filmele de Crăciun. Superb! Ţin să subliniez că am făcut şi o plimbare nocturnă cu vaporul pe canalele cu apă care m-a impresionat tare mult. Aveam ce vedea… multe luminiţe, fel de fel de idei de aranjare a luminiţelor astfel ca turistul să fie atras şi să nu se plictisească la jumătatea drumului. Mai mult decât atât, am văzut oameni care locuiau în case amenajate pe apă… mai văzusem asta undeva în Tailanda la tv, dar m-a surprins faptul că la prima vizită în Amsterdam nu am observat acest aspect. Erau bucuroşi oamenii aceia şi îşi întâmpinau oaspeţii făcându-le cu mâna.

De flori în adieri de vânt şi mângâieri de soare nici gând în perioada asta aşa cum vezi în primăvară în Parcul Keukenhof, dar nu le-am dus dorul pentru că erau destule în pieţele lor pline cu bulbi, flori care mai de care mai frumoase şi suveniruri.

 

Nu puteam pleca fără a savura cartofii prăjiţi, cu un altfel de gust, de ai tot mânca, şi burgerii lor apetisanţi.

Revelionul la noi a fost potolit, dar la ei destul de zbuciumat. Artificiile şi petardele au fost „gazdele” serii. Au început destul de devreme, nici nu se înnoptase bine, să fi fost un 18:00, şi şi-au făcut de cap până în anul viitor…

Dacă ar fi să fac o alegere între cele două călătorii în Amsterdam, negreşit aş alege-o pe prima: Olanda-Amsterdam. Pe aceasta aş repeta-o pentru prea frumoasa perioadă de primavară pe care olandezii ştiu să o încarce minunat cu flori.

Parcul Keukenhof – Olanda

Pentru iubitorii de lalele acest parc este raiul pe pământ. Te captivează prin gama variată  de flori, nu numai lalele, în general flori de primăvară: narcise, hortensii, zambile etc. … aproximativ 7 milioane de flori. Este o bogăţie vizuală greu de descris ce se întinde pe 32 de hectare.
Parcul Keukenhof sau Grădina Europei,  situat în orăşelul Lisse, între Amsterdam şi Haga este deschis  8 săptămâni pe an (martie-mai).

Sat de poveste Zaanse Schans – Olanda

Zaanse Schans este un sat-muzeu aflat la 15 km de Amsterdam. Aici te întâmpină natura, casele verzi specifice olandezilor, morile de vânt. Vei vedea o mulţime de  saboţi de lemn, iar, mai mult decât atât, vei avea ocazia de a vedea cum se fac şi de a afla istoria lor. De asemenea, poţi vizita aici fabrica de brânzeturi şi bineînţeles magazinul de suveniruri.

\

Olanda- Amsterdam

Descoperind acest oraş, am simţit bucurie, relaxare şi o bună dispoziţie. Călător într-o altfel de lume, profiţi la maxim de fiecare ocazie, colţisor, floare (lalea) ca să descoperi şi să ştii mai multe. Chiar şi frigul din Amsterdam are personalitatea lui, una puternică… de-l simţi până la oase. Rămâi captat de canalele de apa ce se întind pe circa 100 km, de cele peste 1000 de poduri şi de arhitectura deosebit de frumoasă a caselor. Agitaţia şi zgomotul oraşului nu sunt date însă de maşini, ci de numeroşii biciclişti care de altfel au cea mai mare prioritate în trafic… când pleci din Amsterdam ai impresia că ai luat bicicliştii cu tine pentru că îţi va rămâne în cap acel zgomot inconfundabil produs de biciclete.
E o poveste Amsterdam, una frumoasă, scrisă undeva în mine cu cuvinte de laudă. Amintirea ei ma face să mă simt bine şi foarte visătoare.

 

 

Mănăstirea Vodiţa, Judeţul Mehedinţi

Mergând dinspre Drobeta Turnu Severin spre Orşova, la aproximativ 18 km de Severin şi 8 km de Orşova, pe dreapta, se zăreşte un indicator: Mănăstirea Vodiţa. Mă abat de la drum circa 1 km pe un drum neasfaltat, dar uşor de parcurs, pentru a descoperi o mică mănăstire unde pacea şi liniştea se simt încă de când aceasta îşi face apariţia la orizont. Căutând mai multe despre ea, aflu că Mănăstirea Vodiţa este întemeiată de Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana, fiind cea mai veche ctitorie voievodală atestată documentar şi primul aşezământ monahal administrat autonom din ţara noastră, după regulile Bisericii Ortodoxe, stabilite în canoane de Sfântul Vasile cel Mare.
Mănăstirea Vodiţa are obşte de călugări şi două hramuri: Naşterea Maicii Domnului şi Sfântul Antonie cel Mare.

Schitul Pahomie, Judeţul Vâlcea

Schitul Pahomie se află în satul Bărbătești, Județul Vâlcea, la 30 km de Râmnicu Vâlcea. Mănăstirea este zidită sub stânca masivului Buila având forma unei nave; pe stânca se mai poate vedea și pictura Chipului Mântuitorului.
Schitul Pahomie având hramul Sfântului Prooroc Ilie, este o oază de liniște tulburată numai de rugăciunea călugărilor și de foșnetul apei ce curge în cascada de la intrarea în mănăstire.


Mănăstirea Schimbarea la Faţă (Bucium), Judeţul Braşov

Mănăstirea Bucium… ajunsă aici fără să ştiu exact despre ce este vorba, pe un întuneric greu de pătruns şi prielnic celor mai fanteziste scenarii, n-am să uit cât de bine am dormit în acea noapte. N-am să uit ce peisaj mirific am putut vedea dimineaţa: o biserică cu o pictură superbă acoperită de un cer înnorat şi câte un călugăr prin preajmă. De-a lungul timpului, până să devină ce este astăzi, mănăstirea a avut multe obstacole de trecut. Aş reveni aici pentru linişte şi reculegere, oricând.
Mănăstirea se afla lângă satul Bucium, Judeţul Braşov şi are hramul Schimbarea la Faţă.

Schitul Iezer, Judeţul Vâlcea

Mergeam spre Maramureş când am ascultat prima dată Acatistul Sfântului Antonie de la Iezer. Foarte mult mi-a plăcut, asta şi datorită glasului maicii care cânta. După 1-2 luni aveam să ajung la Mănăstirea Iezer şi chiar şi la Peştera Sfântului Antonie.
Schitul Iezer se află în apropierea oraşului Băile Olăneşti, Judeţul Vâlcea, în satul Cheia.
Primii ctitori au fost Mircea cel Bătrân și tatăl său, Radu cel Mare, iar mai apoi și-au lăsat și alții contribuția printre care și Schimonahul Antonie, canonizat ulterior sub numele de Sfântul Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcii a cărui prăznuire este pe data de 23 noiembrie.
Schitul are obște de maici, iar aici se poate găsi și racla cu sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Antonie.

Peştera Sfântului Cuvios Antonie de la Iezeru Vâlcii

Pentru a ajunge la Peștera Sfântului Antonie parcurg un praseu nu tocmai bun, mai ales când pământul este umed, însă merită tot efortul. De fapt, acest traseu este o cărare montană făcută de picior de om și ajutată cât de cât de natură. Merită însă totul! Eu m-am bucurat de această drumeție, de peisaj și de ajutorul pe care Sfântul Antonie mi l-a dat în nenumărate rânduri.