Ploaia

Se scutură norii,
Iar cerul se crapă,
Bobiţelor de cristal
Să le facă loc la joacă,
Se zgribuleşte lumea toată.

Apar umbrele multe
Pictate-n curcubeu,
Bobiţele să curme,
Să nu se ude-un eu
Când umblă pe străzi multe.

Norii tot nu se lasă,
Îşi cern ce au mai bun,
Pomilor să le placă
Mirosul de parfum
Al ploilor de toamnă.

Un căţel se bucură tare,
Aleargă prin ploaie;
Copiii-n picioarele goale
Ar ţopăi prin bălţi în pijamale,
Dar mamele nu-s binevoitoare.

La fereastră priveşte un om
Melancolic din fire
Şi n-are niciun gând
Să-şi ude a sa privire
Cu stropii unei ploi fine.