Mă joc cu tremurul furtunii

Mă joc cu tremurul furtunii
Și păru-mi flutură în vânt,
Tresar când văd zâmbetul lunii,
De-aceea eu încep să cânt.

Și fredonez un cânt la stele
Iar din obraji îmi ies scântei,
Poate că este de la ele
Sau poate frigul e în ei.

Îți cânt și ție dacă vrei
Și știu că vrei, om bun și drag,
Eu doar mă uit în ochii tăi
Și înțeleg că vrei s-o fac.