Pe vânt și soare înghețat
O frunză-ncepe și dansează…
Chiar de e cerul înnorat,
Pe ea nimic n-o deranjează.
Se uită-n zare la surori
Și-apoi lung mă privește
Și-o văd cum de junele flori
Încet se-ndrăgostește.
Așa e toamna pentru frunze
Și pentru micii copăcei,
Ne ia în zbor inimile
Mie, ție și ei.
Pe vânt și soare înghețat
O frunză-ncepe și dansează…
Chiar de e cerul înnorat,
Pe ea nimic n-o deranjează.
Se uită-n zare la surori
Și-apoi lung mă privește
Și-o văd cum de junele flori
Încet se-ndrăgostește.
Așa e toamna pentru frunze
Și pentru micii copăcei,
Ne ia în zbor inimile
Mie, ție și ei.
Se-așterne toamna peste mine
Și fața-mi luminează blând,
O văd cum te-aduce pe tine
Pe-o frunză purtată de vânt.
Sub un copac m-am așezat,
Să te aștept cântând și eu
Cu păsările ce-au-nnoptat
Să-l cunoască pe dragul meu.
De sus cădea o luminiță
Și-n palma mea se odihnea,
Iar eu, cu capul pe-o crenguță
O ascultam ce-mi povestea.
M-am pomenit apoi pe câmpuri
Vorbind cu florile de tine
Și le-ntrebam dacă sunt doruri
Mai mari ca cel ce e în mine.
Deodată cineva mă strigă
Și mă mângâie neîncetat,
Că visul iute mi-l alungă
Cu-n dulce și cald sărutat.
O îmbrăţişare dulce,
Îţi ofer de dimineaţă!
Să fii tu oriund’ te-ai duce
Bucurându-te de viaţă!
Chiar de-i ploaie sau ninsoare,
Vânt sau orice vreme rea,
Tu, zâmbeşte, căci ai soare
Ce arde-n inima ta!
Nu-ţi pese de gura rea
Când nu-ţi vorbeşte frumos!
Fii om bun şi vei avea
Dragoste de la Hristos!
Mă joc cu tremurul furtunii
Și păru-mi flutură în vânt,
Tresar când văd zâmbetul lunii,
De-aceea eu încep să cânt.
Și fredonez un cânt la stele
Iar din obraji îmi ies scântei,
Poate că este de la ele
Sau poate frigul e în ei.
Îți cânt și ție dacă vrei
Și știu că vrei, om bun și drag,
Eu doar mă uit în ochii tăi
Și înțeleg că vrei s-o fac.
Păduri stufoase cu mult soc,
Cu flori albe de iasomie,
Îmi amintesc că-n acest loc
Este frumoasa-mi Românie.
Când păsările-şi cântă cântul
Şi vântul îl duce prin zare,
Îmi amintesc că-asta-i pământul
În care eu am crescut mare.
Lanuri de grâu cu maci frumoşi,
Câmpii pline de albăstrele,
Îmi amintesc de-ai mei strămoşi,
Eroii vii ai ţării mele.
Trec valuri, valuri peste mare
Şi curge apa-n râuri lin…
Şi-mi amintesc că e sub soare
Ţara-n care doru-mi alin.
Un cer divin pe munţi răsare
Şi îşi revarsă puritatea,
Să-mi amintesc că-n tot e mare
Şi că El ne-a dat libertatea.
De prin zări îndepărtate
Se văd raze colorate,
Parfumate-mbietor
De mireasma florilor.
Cu o pată de culoare,
Văd cum, iată că apare
Verdele-nconjurător
Cu albastrul izbitor.
Asta-i lumea florilor,
E raiul culorilor,
Bucuria vântului
În viața pământului.