Cuvinte grele

Cuvinte grele poartă o inimă-ncărcată
De-atâta neputință și trudă-acumulate,
Dar nu poate grăi acele vorbe grele,
Fiindcă rănește inimi … a ei steie-n durere!

Un of de și l-ar spune, e rea, gândește rău!
Un rău de îl aude, e-al ei, să-l ia la brâu!
Așa că, unde-i bine să fie, ce să zică?!
Gându-i e rătăcit, cu greu și-l mai ridică.

Mai sus, colo-n perete, icoana ne privește,
Pe toți cu drag ne cheamă: „Hai, vino și vorbește!
Spune cuvinte grele, descarcă-te cu dor,
Eu sunt aici, cu tine, al tău Mângâietor!”

„Doamne, cu dor de Tine în viață eu trăiesc
Credința mea mă ține să vin să iți vorbesc:
Mi-e dor de mângâierea oamenilor ce-i iubesc,
De umerii ce-mbrățișări și lacrimi mai primesc!

Însă unde-i găsesc pe-acești oameni miloși
Ce știu să mă asculte, ce nu-s invidioși?
Și care om să caut, la jug să nu mă ducă,
Iertarea de pe buze să-i fie ca o rugă?

Inspre ce holde astăzi să mai pășesc eu, Doamne…”
Icoana mă privește udă de lacrimi calde
Și simt atunci că iată eu am fost ascultat
De OMU-acela blând la care am visat.

Mi-a șters lacrima grea cu sfânt veșmânt curat,
M-a ținut strâns în brațe, pe cap m-a mângăiat,
Mi-a dat povață caldă, privindu-mă milos,
Și m-a iertat pe dată, Domnul Iisus Hristos.

Darul Primăverii

Scutură, Doamne, din miresmele primăverii și în inima noastră,
Încărcată de grele-ncercări și-ajut-o să renască,
Să fie ce n-a fost, să emane iubire
Și pe cărările vieții să fie cu Tine.

Adu, Doamne, în sufletul nostru din roua dimineții
Câteva picături, curățitoare-ale vieții,
Câteva lacrimi pure, de pe iarbă culese,
Rugăciuni din inimă, sufletului să-i țese.

O, Doamne, florile primăverii Tale să ne fie
Spre curăție a minții, spre bucurie,
Spre buna gândire și vorbire de bine;
Ajută-ne, Doamne, să nu ne mai depărtăm de Tine!

Pomii, Doamne, când îți vor înflori,
Să fim în Post bine, cuminți și smeriți,
Să-Ți așteptăm Învierea, cu inima-n rugăciune,
Cu sufletul cald și mintea la Tine!

Călătorind prin cer

Călătorind prin cer
Am mers și-am dat de veste
Și-n cel mai simplu fel
Am spus câte-o poveste,
De nasuri înghețate
Și gene-mbrobodite,
Despre stele curate
Și tare obosite.
Mă prind de sfoara mare
A leagănului mut
Și-ncep cu-nflăcărare
S-ador iarna mai mult.
Mi-e inima o gheață
Ce se topește-ușor,
Căci tu căzând pe față
M-ajuți să nu am dor.
E-o miere sărutarea
Și bucurie sfântă,
Simt binecuvântare
Când credința cuvântă.

Noi

 

Inima mea şi a ta,
Unite-n vers de fulgi de nea,
Se joacă-ades cu cetina
Unui brad.

E de nestins focul din noi,
Pentru că mergem pe drum doi
Şi ne privim din când în când
Surâzând.

Eu te alint, tu îmi zâmbeşti,
Şi peste-obrajii noştri reci
Curg lacrimi calde de la soare,
Timid de-mbietoare.

Acolo sus e Dumnezeu,
Aici, în jos, tot El mereu
Şi ne ţine la Sânul Său,
Al nostru Dumnezeu.

Inimă de poezie

Inimă de poezie,
În buchet de melodie,
Să te poarte-n astă viaţă
Pe culmile cu speranţă,
Iar nădejdea în Iisus
Să fie cea mai presus
Încredere ce o ai,
Fiindcă ea te duce-n Rai.
În ochi să ţi se citească
Dragostea duhovnicească,
Iar pe gene tu să ai
Miresme dulci de pe plai
Şi de-aici să iei aminte,
Iar, în loc de jurăminte,
Mai bine zi: „Doamne, ajută!
Voia Ta fie făcută!”
Căci aşa fac florile,
Nu-ncruntă privirile
Când e cerul înnorat,
Ci se roagă neîncetat
Să le-ajute Dumnezeu,
Cu ele să stea mereu.

Lasă-l

Lasă-l să-ți scrie pe gene gânduri dintr-un univers,
Lasă-l să-nmoaie condeiul în nuanța unui vers
Și-ntr-o clipă de visare ai să vezi cum te-ncălzeşte
Vocea dulce, blândă, caldă, a celui ce te iubește.

În bătaia inimii, cu emoție stropită,
Stă ascunsă dragostea ce-ți va fi împărtășită,
Doar s-aluneci pe o rază spre tărâmul cu povești
Și-ți vor fi ghid florile către omul ce-l iubești.

Cu parfum de liliac, lumea va fi decorată,
Când sosirea-ți pe tărâm va fi sigur anunțată,
Câmpul va fi înflorit și-nverzit, cum rareori
A avut așa onoarea de-a-mbrăca mii de culori.

Ține minte doar cuvinte rostite-n cântec de nai
Și suavele dorințe ce te poatră-n luna mai,
Iar de vrei să iei cu tine, în sufletu-ți de poveste,
Ia refrenul care-ți spune cât de mult el te iubește.

Pune, Doamne, în satul meu o floare

Pune, Doamne, în satul meu o floare,
S-o miros când voi privi la soare
Și mai dă-mi un fulg de catifea
Când luna răsare, să-l văd lângă ea,
Iară dimineața când mi-e dor
S-aud glasul viu al unor nori,
Să-mi trimiți la geam o păsărea
Și să cânte, Doamne, întru Slava Ta.
Nu uita, când inima-mi îngheață
Să-mi trimiți un vânt să-mi dea pe față
Cu o apă de-un izvor curat
De Tine, Hristoase, binecuvântat,
Iar în miezul nopții, Dumnezeul meu,
Să-mi aduci un înger păzitor mereu
Care să-mi grăiască cu vorbe frumoase
De a Ta iubire, Iisuse Hristoase.
Fii cu noi, Iisuse, fii în satul meu,
Pune-ți Mâna, Doamne, peste robul Tău,
Apără, păzește și ne mântuiește!
Sufletul meu, Doamne, veșnic Te iubește!