Inimă de poezie

Inimă de poezie,
În buchet de melodie,
Să te poarte-n astă viaţă
Pe culmile cu speranţă,
Iar nădejdea în Iisus
Să fie cea mai presus
Încredere ce o ai,
Fiindcă ea te duce-n Rai.
În ochi să ţi se citească
Dragostea duhovnicească,
Iar pe gene tu să ai
Miresme dulci de pe plai
Şi de-aici să iei aminte,
Iar, în loc de jurăminte,
Mai bine zi: „Doamne, ajută!
Voia Ta fie făcută!”
Căci aşa fac florile,
Nu-ncruntă privirile
Când e cerul înnorat,
Ci se roagă neîncetat
Să le-ajute Dumnezeu,
Cu ele să stea mereu.

Creştine

Croiește-ți drum în viață, creștine,
Și dă la o parte firul de mărăcine
Ce se ivește-n calea ta iar și iar,
Ai credință-n Dumnezeu și ia-l ca pe un dar!

Nădejdea ta mare ce e în Dumnezeu,
Te va păzi oriunde tu vei fi mereu,
Căci ruga ta nu este ca apa de ploaie,
Iar genunchii-ți știu bine cum să se îndoaie.

De-ai teamă și frică, e firesc să le ai,
Ești om și între oameni ești menit să stai,
Cu griji și nevoi te întâlnești în orice zi,
Dar știi în Domnul să aduni bucurii.