Să ştii să ţii flacăra dragostei aprinsă:
Când eşti cu soţul tău să îi vorbeşti,
Cu zâmbetul să-i faci inima bună,
În ochii tăi să vadă că-l iubeşti.
Ai mrejele iubirii în mâinile tale,
Fă-te plăcută când el te priveşte,
Acoperă-i obrajii cu buzele tale,
Să simtă că îi place ce iubeşte.
Să fii aşa cum vrei să fii în lume,
La braţ cu soţul tău, tu eşti crăiasă!
Orice s-ar spune, adună vorbe bune,
Căci de oriunde, vă-ntoarceţi acasă!
Să ai suflet de copil
Încălzit de bucurie,
Fie-ţi viaţa cer senin,
Copile-n copilărie!
Să-ţi trăieşti fiece ceas
Zâmbind şi-ascultând de El,
Culege-ţi oricând în dar
Stropi de dragoste din cer!
Să te uiţi la ce e verde,
Să aduni ce e frumos
Şi, cu drag, tu te încrede
Domnului Iisus Hristos!
Să te bucuri, copilaş,
Mic sau mare, cum oi fi
Şi iubire tu sa laşi
Oricând, pe unde-oi păşi!
Copiii sunt calea spre puritate, bine și iubire.
Unui bătrân, obosit de atâta bătrânețe cu boli sau poate și singurătate, prezența unui copil îi face bine. Îl întâlnește pe stradă, îi vede zâmbetul, îi aude vocea ce unge suflete, îl vede curios de a cunoaște și serios când rostește cuvintele lui încâlcite. Se bagă în seamă cu cel care-a adunat o viață și nu-și aduce lui bucurie cât celui firav din cauza anilor ce-i apasă pe umeri.
Mă plimb prin parc cu copilul în sistem de purtare și numai aud: „Unde e mai bine ca la mama în brațe?! Of, Doamne!” și, după expresia feței, sunt sigură că acel om era cu gândul undeva în trecut unde brațele mamei sale îl cuprindeau cu dragoste.
Copiii transformă părinți în bunici, dâdu-le acestora mai multă blândețe, dragoste și răbdare de a crește prunci născuți din copiii lor.
Copiii întineresc străbunici făcând ca ridurile bătrâneții să fie parcă frumoase, iar puterile acestor bătrâni să crească…cum spune bunica: ” Simt că nu mai mor!”.
Copiii împacă oamenii, trezesc sentimente adormite și nespuse, leagă familii, unesc prin iubire doi oameni, dau speranță și întăresc firi căzute. Copiii ne ridică, ne schimbă și ne fac să înțelegem puritatea sufletului de care ne spune Hristos.
Se știe că femeia când este în durerile nașterii, nu-și mai dorește să aibă un alt copil…dar după ce naște și se vindecă, când își vede copilul cum îi crește sub privirile sale, când îl hrănește și simte cât de importantă este, atunci maternitatea o copleșește, își iubește pruncul și rolul dorindu-și să mai aibă copiii.
Copiii, oamenii mici ce mâine vor deveni mari, dând de greutăți, dar și de bucurii, au dreptul la copilării frumoase. De ei ne bucurăm cu toții, pentru ei ar trebui să luptăm cu toții.
Să fim în rugăciunile copiilor, căci ei ne duc la Dumnezeu!
Inima mea şi a ta,
Unite-n vers de fulgi de nea,
Se joacă-ades cu cetina
Unui brad.
E de nestins focul din noi,
Pentru că mergem pe drum doi
Şi ne privim din când în când
Surâzând.
Eu te alint, tu îmi zâmbeşti,
Şi peste-obrajii noştri reci
Curg lacrimi calde de la soare,
Timid de-mbietoare.
Acolo sus e Dumnezeu,
Aici, în jos, tot El mereu
Şi ne ţine la Sânul Său,
Al nostru Dumnezeu.
Încă-mi trăiesc copilăria,
Prin ochii tăi şi-n viaţa ta,
Căci mi-eşti alături totdeauna
Şi ştii să-mi mângâi inima.
A ta iubire mă-nfloreşte,
Îmi dă speranţă şi lumină,
De orice rău mă ocroteşte,
‘ngrijind de a mea mântuire.
Eu îmi trăiesc copilăria
Prin zâmbetul tău, dragul meu,
Ce îmi redă iar bucuria
Ce mi-o reda copilăria mea.
Zâmbeşte, e bine!
Încrede-te-n tine
Şi fii bucuros
Că eşti cu Hristos!
Așa de dor îmi e de tine,
Dup-o zi-n care nu-ți zăresc
Privirea ta pătrunzătoare
Și zâmbetu-ți copilăresc.
Te chem prin susur de izvoare,
Să mi te-aduc-o păsărea
Pe aripa ei protectoare;
Aștept cu dor sosirea ta!
Ți-am pus aici o floricică,
S-o iei în mână-atunci când vii,
E mică, dar e-o părticică
Din zâmbetu-mi ce mi-l menții.
Prietenia e basma brodată,
Cusută cu sudoare şi mult drag,
De mâna unui om cu-ndemânare
La dragoste, răbdare şi la dor.
Prietenia nu se simte-n toţi,
Chiar dacă mulţi zic că-s prieteni buni,
Se-aşterne doar în ochii-n care poţi
Să îţi arăţi şi zâmbetul şi lacrimi.
Prietenia nu-i pentru oricine,
Nu este doar pentru ascultători,
E pentru omul ce te dojeneşte de-ai greşit
Şi te ridică de pe negri-ţi nori.
Prietenia e cuvânt de aur,
E-o za din lănţişorul tău cu cruce
Ce-l porţi la gât şi l-ai ca pe-un tezaur
Pe oriunde în lume tu te-ai duce.