O, mamă…

O, mamă, pe unde tu mergi,
Când lacrima din ochi te cheamă;
Sărută-mi inima pe veci
Ca să nu-ți bag lipsa în seamă.

Măicuță bună, tot te caut
Și parcă tot mai mult mă pierd,
Nu te-am gasit nici pe un flaut
Ce-și cânta ieri ultimul vers.

Așa de dor îmi e de tine,
Măicuța mea cu ochi căprui,
Mai vino iarăși lângă mine
Și zi-mi că nu-s a nimănui.

Mai zi-mi de dragostea de ieri
Ce mă purta la tine-n brață;
Ajută-mă să nu mai pieri
Când mă lovește viața-n față.

Mai spune-mi că în preajma mea,
De îngeri sunt mereu vegheată
Și că Fecioara Maria
Mi-este alături ziua toată.

Copiii sunt calea spre puritate, bine și iubire.

Copiii sunt calea spre puritate, bine și iubire.
Unui bătrân, obosit de atâta bătrânețe cu boli sau poate și singurătate, prezența unui copil îi face bine. Îl întâlnește pe stradă, îi vede zâmbetul, îi aude vocea ce unge suflete, îl vede curios de a cunoaște și serios când rostește cuvintele lui încâlcite. Se bagă în seamă cu cel care-a adunat o viață și nu-și aduce lui bucurie cât celui firav din cauza anilor ce-i apasă pe umeri.
Mă plimb prin parc cu copilul în sistem de purtare și numai aud: „Unde e mai bine ca la mama în brațe?! Of, Doamne!” și, după expresia feței, sunt sigură că acel om era cu gândul undeva în trecut unde brațele mamei sale îl cuprindeau cu dragoste.
Copiii transformă părinți în bunici, dâdu-le acestora mai multă blândețe, dragoste și răbdare de a crește prunci născuți din copiii lor.
Copiii întineresc străbunici făcând ca ridurile bătrâneții să fie parcă frumoase, iar puterile acestor bătrâni să crească…cum spune bunica: ” Simt că nu mai mor!”.
Copiii împacă oamenii, trezesc sentimente adormite și nespuse, leagă familii, unesc prin iubire doi oameni, dau speranță și întăresc firi căzute. Copiii ne ridică, ne schimbă și ne fac să înțelegem puritatea sufletului de care ne spune Hristos.
Se știe că femeia când este în durerile nașterii, nu-și mai dorește să aibă un alt copil…dar după ce naște și se vindecă, când își vede copilul cum îi crește sub privirile sale, când îl hrănește și simte cât de importantă este, atunci maternitatea o copleșește, își iubește pruncul și rolul dorindu-și să mai aibă copiii.
Copiii, oamenii mici ce mâine vor deveni mari, dând de greutăți, dar și de bucurii, au dreptul la copilării frumoase. De ei ne bucurăm cu toții, pentru ei ar trebui să luptăm cu toții.
Să fim în rugăciunile copiilor, căci ei ne duc la Dumnezeu!

De dor

Aștept să vină ziua
Când iară voi vedea,
Cum raza de pe cer
Se joacă-n umbra sa.

Mai fac până atunci
Un mic buchet din stele
Și-o să-i pun un bilet,
Să le dau mamei mele.

Târziu, când am s-ajung
Și o să-mi amintesc,
Voi scrie cu cerneală
“Eu, tată, te iubesc!”

Sosește asfințitul
Și-apoi vin zorile
Și numai în iubire
Văd clar culorile.

Dulce copilărie

Pe portativul brumei
Mă legăn ușurel
Și-a mea copilărie
E-o cheia sol pe el.

Frumoasă cum nu-i alta,
A fost și va rămâne
Și numai amintirea
O leagă strâns de mine.

Pe unde-ți umblă pașii,
Micuța mea frumoasă?
Și ce meleaguri vezi,
De uiți să vii pe-acasă?

Te-aștept de-o veșnicie,
Iar mamei îi grăiesc:
Eu cred că o să vină,
Că știe c-o iubesc!

Trăiesc și-acum prin tine,
Chiar dacă ești departe
Și-n vis ești lângă mine
În fiecare noapte.

Așa-i că vei veni,
Dulce copilărie,
Când voi avea copii
Să fii ce mi-ai fost mie?

Copilăria

Mai prinde-mi părul în codiţe,
Pune-mi cireşe la urechi,
Fă-mi, mamă, din flori coroniţe,
Pune-mi copilăria-n ochi.

Zâmbeşte-mi larg ca altădată,
Mângâie-mi părul uşurel,
Priveşte-ţi, mamă, a ta fată…
E tot copil în sufleţel.

Mai vreau un câmp cu floricele
Unde nu-s doruri şi nici griji,
Să ţi le dau în bucheţele
Şi să te sărut pe obraji.

Să mă asculţi, tăticul meu,
Şi să îmi povesteşti de toate;
Sărută-mi fruntea, cum mereu,
Făceai în fiecare noapte.

Iubire-n dar mi-aţi oferit
Şi-am fost copil în lumea mea…
Vă mulţumesc şi vă promit
Că mai departe o voi da!

Femeie

Să fii puternică în lume,
Femeie, pentru soţul tău,
Să fii o rază de lumină
Pentru cei ce-s în jurul tău;
Să fii speranţă şi iubire
Pentru copiii tăi frumoşi,
Să fii gingaşă în privire
Pentru oameni răutăcioşi;
Să fii curată, delicată
Ca florile de îţi sunt date,
Sensibilă, mereu curtata
De minunata-ţi jumătate;
Să fii în lume o femeie,
Aşa cum se cade să fii,
Să fii în lume o soţie
Şi mamă la ai tăi copii.

Părinţii

Să-ţi iubeşti, copile, tatăl,
Pe mama şi fraţii tăi,
Acum, cât mai sunt în viaţă
Şi pot să-i vadă ochii tăi!

Tu le eşti caldă alinare,
Că te-au dorit şi te-au iubit,
În ochi, tu cerne-le visare,
Căci de toate ţi-au oferit!

Fii bun cu ei, ai vorba caldă,
Abţine-te să-ţi ieşi din fire,
Căci lor le e drag să te vadă
Şi să-ţi vorbească în neştire!

Refuză la confortul tău
Pentru plăcerea lor cea mică,
Pentru c-acolo, Dumnezeu
Ţi-a pus o dulce bombonică!

Prin ochii tăi respiră ei,
Cu vorba ta şi-alină dorul,
Iar sufletu-nfloreşte-n ei
Când le e bine puişorul.

Să-ţi preţuieşti, copile-n viaţă,
Părinţii care te-au crescut,
Cu dragoste, tu îi răsfaţă
Şi roagă-te pentru ei mult!

Copilărie

Copilărie, draga mea,
Te-ai dus pe-o aripă de vânt,
Dar vreau să știi că-n viața mea
Îți ofer cel mai frumos gând.

Prin cer văd mii de păsărele
Ce-și mai aruncă ochii-n zare
Să vadă dacă sunt cu ele
Puii ce-s la prima zburare.

Copil făcându-și primii pași
Am fost și eu, doar mama știe,
Pentru că-n inimioara ei
Aceasta-i amintire vie.

Sub mângâierea mamei mele,
Aud cum glasul ei duios
Mă cheamă: “Drag copilule,
Tu mi-ești un dar de la Hristos!

Chiar dacă anii au trecut,
Copilăria ți-e în ochi,
Tu ești tot ca la început,
Copil jucându-se prin flori.”

Îngenunchez în fața Ta, Hristoase

Îngenunchez în fața Ta, Hristoase
Și-Ți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat;
Îți mulțumesc că mi-ai adus foloase
Și că mereu lângă mine ai stat.

Îți mulțumesc că mi-ai dat să văd cerul
Și florile pe câmp cum înfloresc,
Pe mama, Doamne, e o floare?
Sau oare este un chip îngeresc?

Îți mulțumesc că-n zori de dimineață,
Sculându-mă în cânt de păsărele,
L-am auzit duios pe al meu tată
Cum îmi dădea povață-n toate cele.

Și-n amiaza zilei călduroase,
Sufletul meu a fost iar zdruncinat
De voi, surorile mele frumoase
Și de prieteni-mi de neuitat.

Și-acum, când noaptea s-a lăsat duioasă
Și totul pe pământ a obosit,
Din gură-mi iese câte-o rugăminte
Și glasul meu se stinge răgușit.

Acum, eu fața la pământ mi-o plec
Și mâinile-mi gătesc de rugăciune,
Primește-mă cu Tine să-mi petrec
Viața-mi: o mare minune.

O lacrimă din ochi mi se prelinge
Pe-obrazul meu cel mult prea îngroșat
De-atâta dor și-atâtea suferințe,
Că undeva-n trecut eu Te-am uitat.

Dă, Doamne, ca roua ochilor mei
Să curgă și să umple râuri, văi,
Și-ntr-un final, bobițele din ei
Să curgă-a fericire că i-ai iertat pe ei.