Cu rugăciunea-n minte
Pășesc tot înainte
Și-ncerc să mă strecor
În lumea cu mult dor.
Desișul mă apasă,
Eu nu mă simt acasă,
Când oamenii din jur
Mă lasă să îndur,
Dar tot merg înainte
Și tot cu Tine-n minte
Pentru că n-am uitat
Ce mama m-a-nvățat:
La bine și la greu,
Ești tot cu Dumnezeu!
Etichetă: lume
Unde-ţi mai găseşti în lume
Unde-ţi mai găseşti în lume,
Calmul, liniştea-n iubire
Când şi-ntre patru pereţi
Te sufoci de-atâta tine?
Ai mai vrea să fii odată
Fără griji, cu nepăsare
Şi-ai mai vrea să porţi în tine
Dragoste curăţitoare.
Unde-ţi mai găseşti în lume
Libertatea de-a fi tu,
De-a avea priviri senine
Ca ale unui născut?
Ce să fac şi und’ să-ntreb
Dacă nu fiinţa mea,
Unde se simte mai bine
Şi cu cine-ar vrea să stea?!
Să te muţi pe-un fir de iarbă
Ce stă-n curtea mănăstirii,
Dacă vrei să bagi de seamă
Noaptea-n liniştea iubirii!
Să miroşi o floricică
De pe marginea aleii
Şi-o să vezi că, fără frică,
Te-oi vedea-n mijlocul verii!
Fie-ţi inima iubire!
Fie-ţi sufletul senin!
Dumnezeu fie cu tine,
Omule cu chip divin!
Omul cazut
De un timp priveam în lume
Cu priviri de om pierdut;
Într-a stresului pieire,
Eu eram şi stam căzut.
Mă uitam, vedeam, simţeam,
Dar mintea mi-era departe,
Unelteam şi tot făceam
Fapte, dar fapte deşarte.
Şi, privind aşa la mine,
Câteodată mă vedeam
Om căzut, om fără Tine;
Fără credinţă eram.
Dar am ajuns şi acolo
Unde oameni locuiesc,
Unde treburile lor,
Sunt multe, dar nu-i grăbesc.
Nu-i gonesc din curtea verde,
Nu-i alungă din gândire,
Nu le curmă rugăciunea
Şi nici marea lor iubire.
Iarba verde, cer senin,
Tremurul înmiresmat
De parfumul unui crin,
Toate-aproape de un lac.
Dor de rugăciune
Când în codru des
Am să intru-odată,
Am să uit de mine
Și de lumea toată.
Am să cânt un dor
Ce m-apasă tare,
Dor de rugăciune
Și de închinare,
Dor de Tine, Doamne
Și de-a Ta chemare.
Naşterea
În fericirea din durere,
O mamă-aduce om pe lume,
Un copilaş ce-ntr-o privire,
Cuprinde-a Domnului minune.
În frica din tăcerea mamei,
Un scâncet dulce se iveşte
Să spună mamei că-i cu el,
Eroul ei, şi c-o păzeşte.
Pe faţa de sudoare plină,
Pe chipul cel senin şi cald,
I-aduce mamei o lumină,
Pruncuţul ei cel blând şi drag.
Nu mai e teamă, nici durere
Când ochii lor se întâlnesc,
Chiar dacă-s la prima vedere,
Se ştiu de mult şi se iubesc.
Liniştea sufletului
Unde-ţi mai găseşti în lume,
Calmul, liniştea-n iubire
Când şi-ntre patru pereţi
Te sufoci de-atâta tine?
Ai mai vrea să fii odată
Fără griji, cu nepăsare
Şi-ai mai vrea să porţi în tine
Dragoste curăţitoare.
Unde-ţi mai găseşti în lume
Libertatea de-a fi tu,
De-a avea priviri senine
Ca ale unui născut?
Ce să fac şi und’ să-ntreb
Dacă nu fiinţa mea,
Unde se simte mai bine
Şi cu cine-ar vrea să stea?!
Să te muţi pe-un fir de iarbă
Ce stă-n curtea mănăstirii,
Dacă vrei să bagi de seamă
Noaptea-n liniştea iubirii!
Să miroşi o floricică
De pe marginea aleii
Şi-o să vezi că, fără frică,
Te-oi vedea-n mijlocul verii!
Fie-ţi inima iubire!
Fie-ţi sufletul senin!
Dumnezeu fie cu tine,
Omule cu chip divin!