Etichetă: lacrimi

O, mamă…

O, mamă, pe unde tu mergi,
Când lacrima din ochi te cheamă;
Sărută-mi inima pe veci
Ca să nu-ți bag lipsa în seamă.

Măicuță bună, tot te caut
Și parcă tot mai mult mă pierd,
Nu te-am gasit nici pe un flaut
Ce-și cânta ieri ultimul vers.

Așa de dor îmi e de tine,
Măicuța mea cu ochi căprui,
Mai vino iarăși lângă mine
Și zi-mi că nu-s a nimănui.

Mai zi-mi de dragostea de ieri
Ce mă purta la tine-n brață;
Ajută-mă să nu mai pieri
Când mă lovește viața-n față.

Mai spune-mi că în preajma mea,
De îngeri sunt mereu vegheată
Și că Fecioara Maria
Mi-este alături ziua toată.

Judecată

Îi judecăm pe cei de lângă noi,
Nu-i preţuim şi nu-i iubim îndeajuns,
Dar ne răsare teama, în durere şi nevoi,
Când puternicul om se prăbuşeşte-nvins.

Când spunem despre noi că avem tot,
Când spunem că iubim cu-adevărat,
O răutate poate creşte-n noi,
Căci noi nu preţuim ceea ce ni s-a dat.

Când dragostea ne iese blând în cale,
O preţuim şi-o învelim cu ce-i mai bun,
Dar după ce picăm noi testul de rabdare,
Ne lepădăm de tot şi facem totul scrum.

Începem să ne-acomodăm în bine
Şi avem grijă, să avem din plin:
Lucruri din ce în ce mai mari şi fine
Şi un bagaj de vorbe dulci cu spini.

Vedem zăcând în patul de durere
Oamenii dragi, ce ieri nu-i preţuiam,
Aceia cărora, în miezul zilei,
Nu le dădeam priviri cu dragoste în dar.

Simţim că suntem prinşi ca într-o cuşcă,
Neputincioşi, cu ochii uzi de lacrimi,
Fiindcă iubirea de braţ ne-apucă
Să ne trezim din grele patimi.

Iubirea- nesecat izvor al nemuririi,
Pe ea nu trebuie să o uităm nicicând;
Iubirea- cea care-i dă firii
Lumină-n suflet, inimă şi gând.

Îngenunchez în fața Ta, Hristoase

Îngenunchez în fața Ta, Hristoase
Și-Ți mulțumesc pentru tot ce mi-ai dat;
Îți mulțumesc că mi-ai adus foloase
Și că mereu lângă mine ai stat.

Îți mulțumesc că mi-ai dat să văd cerul
Și florile pe câmp cum înfloresc,
Pe mama, Doamne, e o floare?
Sau oare este un chip îngeresc?

Îți mulțumesc că-n zori de dimineață,
Sculându-mă în cânt de păsărele,
L-am auzit duios pe al meu tată
Cum îmi dădea povață-n toate cele.

Și-n amiaza zilei călduroase,
Sufletul meu a fost iar zdruncinat
De voi, surorile mele frumoase
Și de prieteni-mi de neuitat.

Și-acum, când noaptea s-a lăsat duioasă
Și totul pe pământ a obosit,
Din gură-mi iese câte-o rugăminte
Și glasul meu se stinge răgușit.

Acum, eu fața la pământ mi-o plec
Și mâinile-mi gătesc de rugăciune,
Primește-mă cu Tine să-mi petrec
Viața-mi: o mare minune.

O lacrimă din ochi mi se prelinge
Pe-obrazul meu cel mult prea îngroșat
De-atâta dor și-atâtea suferințe,
Că undeva-n trecut eu Te-am uitat.

Dă, Doamne, ca roua ochilor mei
Să curgă și să umple râuri, văi,
Și-ntr-un final, bobițele din ei
Să curgă-a fericire că i-ai iertat pe ei.

Prietenia

Prietenia e basma brodată,
Cusută cu sudoare şi mult drag,
De mâna unui om cu-ndemânare
La dragoste, răbdare şi la dor.

Prietenia nu se simte-n toţi,
Chiar dacă mulţi zic că-s prieteni buni,
Se-aşterne doar în ochii-n care poţi
Să îţi arăţi şi zâmbetul şi lacrimi.

Prietenia nu-i pentru oricine,
Nu este doar pentru ascultători,
E pentru omul ce te dojeneşte de-ai greşit
Şi te ridică de pe negri-ţi nori.

Prietenia e cuvânt de aur,
E-o za din lănţişorul tău cu cruce
Ce-l porţi la gât şi l-ai ca pe-un tezaur
Pe oriunde în lume tu te-ai duce.

Nu-ţi da seara…

 

Nu-ţi da seara...

Nu-ţi da seara minunată
Pe ce nu e de prisos,
Ci dă-ţi seara unicată
Pe o vorbă cu Hristos!

Nu-ţi da seara ta frumoasă
Pe lucruri ce te-ntristează,
Ci dă-ţi seara glorioasă
Pentru cel ce te dansează.

Nu-ţi da seara pe nimic,
Nu-ţi da lacrimi de durere,
Ci dă-ţi seara pe-un pupic
Şi pe dulce mângâiere.

Nu-ţi da seara ta măiastră
Pe-amară singurătate,
Ci dă-ţi seara minunată
Stând cu el la mare.

Nu-ţi da seara pe venin,
Pe pică şi ură,
Ci dă-ţi seara, bun creştin,
Pe un gram de milă.

Nu-ţi da seara pe orice,
Doreşte-ţi un ţel!
Uite, eu dau seara mea
Să fiu lângă el!