Etichetă: iarna

Călătorind prin cer

Călătorind prin cer
Am mers și-am dat de veste
Și-n cel mai simplu fel
Am spus câte-o poveste,
De nasuri înghețate
Și gene-mbrobodite,
Despre stele curate
Și tare obosite.
Mă prind de sfoara mare
A leagănului mut
Și-ncep cu-nflăcărare
S-ador iarna mai mult.
Mi-e inima o gheață
Ce se topește-ușor,
Căci tu căzând pe față
M-ajuți să nu am dor.
E-o miere sărutarea
Și bucurie sfântă,
Simt binecuvântare
Când credința cuvântă.

Misterul iernii

Te cunosc de-o veșnicie,
Iarnă cu al tău veșmânt,
Curăție-mi dai în gând
De când mă știu pe pământ.

Adună-mă și acum
În povești de neuitat,
Căci cu nasul înghețat
Tot vreau ca de neuitat
Să-mi fie-a ta amintire,
Iarnă ce aduci iubire.

Hai să mai zburăm prin stele
Care cad mereu din cer
Și să îi zâmbesc cu ele
Drăgălașului înger
Ce, uite, cum obosit
Pe pământ a poposit
Și cu nea s-a învelit.

Copilăria mea


Am fost crescută de mică
De a mea bună bunică
Şi mângâiată în vis
De bunicul meu iubit.

Somnu-n casa părintească
E odihnă sufletească,
Iară joaca-n curtea mea
E tot ce eu pot visa.

Ce n-aş da să mai fiu mică,
Să n-am grijă, să n-am frică,
Să n-am doruri, gânduri grele,
Ci doar păpuşile mele.

În copilăria mea
Orice zi bună mi-era,
Verile m-acaparau,
Cu romane m-alintau.

În miros de flori de seară
În grădină, stam pe-afară
Şi mă uitam lung la stele
S-aflu ce mister au ele.

Toamna când mergeam la şcoală
Cu emoţie, sfială,
Îmi plăcea să studiez,
La multe să meditez.

Când îmi amintesc de iarnă,
Timpul fulgi de nea îmi toarnă,
Steluţe din cer picate,
De Dumnezeu desenate.

Cât am fost copil acasă,
Am iubit iarna crăiasă;
Tot ce ea îmi aducea,
Sufletul mi-l bucura.

Anotimpul zilei mele,
Anotimp de rândunele;
Ghiocei şi toporaşi,
Primăvară, tu îmi laşi.

Descopeream fascinată
Flori ce din pământ se-arată;
Mă scăldam în al tău soare,
Primăvară, cu dor mare.

Dulcea mea copilărie,
Ce-a fost, nu o să mai fie,
Dar m-aş bucura să vii
Să te văd l-ai mei copii.

Iarna cu tine

Dragoste, lumină sfântă,
Îngerii în cer cuvântă,
Timpul zboară peste noi
Şi ne poartă pe-amândoi
Peste cetini mari de brad
Unde nouă ne e drag,
Prin nămeţii de zăpadă
Unde este o livadă
Îmbrăcată-n promoroacă
Şi unde copii se joacă.
Ne-om juca şi noi ca ei,
Chiar de suntem măricei,
Fiindcă neaua ne primeşte
Şi pe noi doi ne iubeşte
Când ne vede că zâmbim
Şi frumos ne veselim
De tot ce ne înconjoară
Şi de mândra zăpejoară.
Azi facem om de zăpadă,
Fiindcă neaua ne e dragă,
Însă mâine vom avea
Pui de om alăturea
Pentru care noi mereu,
Ne-om ruga lui Dumnezeu.

Iarna

Iarna scrie o poveste
Pe câte un fulg de nea
Și așa îmi dă de veste
Și despre iubirea mea.
Mă atinge, mă cuprinde,
Mă ajută să iubesc,
Și în suflet îmi aduce
Sentimente să trăiesc.
Din iubirea ei de iarnă,
Iau cu mine câte-un pic
Ca atunci când ies pe-afară,
Să zbor către infinit.
Eu, prin cerul de cristal,
Să-mi fac zborul luminos
Și din val să dau în val,
Până ajung la Hristos.

Sfârșit de toamnă

 

 

 

 

 

Sfârșit de toamnă ca-n poveste
Ne ia de mână să dea de veste
Că iarna vrea să vină-ndată
Cu stropi de apă înghețată.

Când în căsuță-i cald și bine,
Iar inima cântă în tine,
Câte-o colindă, două, trei,
Atunci toamna s-a dus din văi.

E frig și bruma de afară
Tot atinge o inimioară,
Un ochi de pictor iscusit,
Un om ce toamna a iubit.

Întâmpinând toamna

M-am gândit să-ntâmpin toamna
Cu-n surâs din mănăstire
Unde pacea și virtutea
Se găsesc curate…

Printr-un ungher intră-o rază,
Mă privește și-o privesc,
Mă absoarbe către cer
Și mă ia de mână…

O miresmă-mbelșugată
Mă cuprinde-ncetinel,
Dar nu știu de-i de la flori
Sau de la tămâie…

Cântă, suflete, surâde,
Plângi și fă tot ce-ți dorești
Bucurându-te de toamna
Ca-n povești…

Mâine sau chiar și poimâine
Cerul poate va dori
Să-ți ia galbenul din față
Și să-l facă alb…

Obosit este decorul
Vezi și tu cum mai tresare
Când încet încep să cadă
Stropi înceți de ploaie…

Bucurându-te de toamnă
Roagă-te în mănăstire
Și-așteapt-o pe doamna iarnă
Albă ca în povestire…