A mai trecut un an…
Tu, suflete… tu cum mai ești?
Mai ai dorințe, mai crezi în povești?
Te mai răsfeți cu „nefăcând nimic”?
Mai admiri cerul, ploaia, așa, măcar un pic?
A mai trecut un an…
L-am început cu visuri, dorințe și povești
Îl termin azi cu rugăciuni dumnezeiești,
Cu-ncredere totală că ce mi se întâmplă
E de la Dumnezeu care m-ajută și m-ascultă.
A mai trecut un an…
O adiere de vânt simt lin prin părul meu:
Maturitatea…m-a lovit crunt și, deși este greu,
Mă tot ridic să-mi pot duce în spate
Crucea, spre drumul ce duce Departe.
A mai trecut un an…
N-am timp să am timp de nimic,
Cad, mă ridic, am copii de-ngrijit,
Mai respir câte-un fir de rugăciune
Ca s-o iau de la capăt, așa și azi și mâine.
A mai trecut un an…
Minunile, limpezi le văd acum,
Simt îngerii cum mâna-n cap mi-o pun!
Când lacrimile curg, sufletul mai oftează,
Tot ei îmi sunt alături și mă îmbărbătează.
A mai trecut un an…
Suflete, nu-i de mine
Să fiu ce nu pot fi, să fac ce nu e bine!
Mi-e clar acum că toate au un rost,
Iar tot ce nu-nțeleg, îmi explică Hristos.
Un an nou a-nceput…
Încep cu rugăciune,
Apoi toate ce vin, să vină… rele, bune!
Ma-ncred în Dumnezeu că milă va avea,
De Crucea mea…să nu-mi fie prea grea!
