În fericirea din durere,
O mamă-aduce om pe lume,
Un copilaş ce-ntr-o privire,
Cuprinde-a Domnului minune.
În frica din tăcerea mamei,
Un scâncet dulce se iveşte
Să spună mamei că-i cu el,
Eroul ei, şi c-o păzeşte.
Pe faţa de sudoare plină,
Pe chipul cel senin şi cald,
I-aduce mamei o lumină,
Pruncuţul ei cel blând şi drag.
Nu mai e teamă, nici durere
Când ochii lor se întâlnesc,
Chiar dacă-s la prima vedere,
Se ştiu de mult şi se iubesc.
Mama mea cu chipul îngeresc,
Icoană Sfântă, mă înveți cum să trăiesc,
Frumosu-n lume să-l descopăr pur
Și suferința să știu s-o îndur.
Veghează-mi tâmpla cum faci tu, că-i bine,
Așează-te să mai vorbești cu mine,
Pentru că sufletului meu îi este dor
Să îți audă glasul lin, domol.
Ai în pântec un suflet, o, mamă,
Croiește-i pasul și nu i-l răpi!
Știi bine că inima ta te îndeamnă
Să fii o măicuță pentru copil.
Ai inimă în trupul tău, maică,
Ajut-o să crească, ajut-o să fie!
Dă-i voie să poată să zică acasă,
Dă-i voie să aibă copilărie!
Ai sânge din sângele tău, dragă mamă,
‘Ngrijește-l să vadă cândva soarele!
N-ai vrea să îl ții tu de mână
În timp ce învață literele?
Permite-ți să fii mămică în viață,
Acum și oricând Domnu-ți va da
Și-așteaptă-ți copiii să-i ții strâns în brațe
Să le oferi, cu drag, dragostea.
O, dragă mamă, o scump suflețel,
N-ai grijă, fii fără teamă în tine!
Primește-ți copilul ce-i de la El,
Să fii model astăzi tu, pentru mine!
O, mamă, nu vrei să-mi fii mamă
Şi eu să fiu copilul tău?
O, mamă, nu vrei să-mi pui nume
Să mă botezi în Dumnezeu?
„Măicuţa mea, boboc de floare,
Eu astăzi prin tine trăiesc!”
N-ai vrea să-ţi spun când voi fi mare
Şi să-ţi arăt că te iubesc?
O, mamă, inima te cheamă
S-o laşi să stea lângă a mea;
Sunt mic, mai mic decât o palmă,
Dar vreau să fii mămica mea!
O, mamă, prima mea iubire,
Încă din pântec te iubesc,
Încă din pântec eu din tine
Cu dragoste încep să cresc.
O, mamă, dulcea mea iubire,
Ajută-mă ca să mă nasc;
O, mamă, nu vreau despărţire
De inima şi al tău glas!
O, mamă, vreau să-ţi fiu copil
Şi să cresc frumos lângă tine;
O, mamă, acum sunt fragil,
De-aceea, ai grijă de mine!
Ce inimă îți duce dorul
Când pleci de-acasă de la ea?
Cine te strigă „puișorul”
Mai dulce ca mămica ta?
Ce inimă te înforește
Când simți că te-ai cam rătăcit
Și zâmbet larg de-ți dăruiește,
Te regăsești, te știi iubit?
Ce inimă e-acolo-n piept,
Dar parcă-ar fi lângă a ta,
Iar când ți-e greu, de-o strigi încet,
Vine tiptil…mămica ta.
Ce inimă te-aduce-acasă
Când pașii tăi străbat pământul?
Ce inimă nu e de piatră
Și îți cunoaște crezământul?
Ce inimă te-a făcut mare
Și-n nopțile reci te-a-nvelit
Cu dragostea-i vinedecătoare?
E mama…primul om iubit!