Spre Tine, Doamne, ridic ochii mei
Și sufletul spre Tine îl înalț,
Ajută-mă să fiu așa cum vrei,
Învață-mă să trec peste necaz.
Ziua și noaptea Te voi lăuda
Și-n orice ceas voi spune despre Tine
Că îmi ești Domn și-n veci vei fi așa,
Mai stai, Doamne, mai stai un ceas cu mine!
De lumea zice despre mine multe,
Voi îndura, de mă vei ajuta,
Dar toate vor fi doar vorbe mărunte
În comparație cu pătimirea Ta.
Ce te costă o îmbrățișare, o vorbă blândă, un alint, o încurajare, un sărut?
Ce te costă o descruntare, un zâmbet larg, o caldă atingere?
Pare mai ușor să oferi priviri tăioase, tăceri dureroase și spate întors.
Preferi să te superi, să te enervezi, să nu mai vorbești și să te închizi în tine.
Alegem ce este mai ușor, iar nu ce este mai bun și sănătos pentru noi și pentru cei din jur. Alegem să pierdem timp, din timpul de a fi împreună, pe care îl irosim… iar apoi ne plângem că nu avem timp să facem ce ne place, să fim împreună, să zâmbim, să ne iubim… Normal că nu este timp, pentru că acela de era a fost irosit în zadar pe nimic!
Cel mai bine știm cât de ajutătoare este rugăciunea când avem necazuri, boli. Niciodată nu știm cât este ea de binefăcătoare în momentele tensionate ale vieții pentru că nu suntem obișnuiți cu ea. Mai degrabă vorbe murdare ne ies pe gură decât un „Doamne miluiește!”.
Ne pierdem sufletul pe nimicuri, viața pe frunți încruntate când avem atât de multe lucruri de făcut, avem atâtea motive să fim veseli și atâta timp să ne rugăm. Ne pierdem pe noi…
Natura ne cheamă afară să o admirăm și să trăim cu ea în armonie, oamenii au nevoie unii de alții uniți prin rugăciune.
Decarcă-te, ridică-te și trăiește frumos, om credincios!
În fericirea din durere,
O mamă-aduce om pe lume,
Un copilaş ce-ntr-o privire,
Cuprinde-a Domnului minune.
În frica din tăcerea mamei,
Un scâncet dulce se iveşte
Să spună mamei că-i cu el,
Eroul ei, şi c-o păzeşte.
Pe faţa de sudoare plină,
Pe chipul cel senin şi cald,
I-aduce mamei o lumină,
Pruncuţul ei cel blând şi drag.
Nu mai e teamă, nici durere
Când ochii lor se întâlnesc,
Chiar dacă-s la prima vedere,
Se ştiu de mult şi se iubesc.
Iubesc un fir de iarbă
Ce capu-și scoate-n grabă
Afară la lumină.
Iubesc un cer albastru,
Când lasă câte-un astru
Timid să se ivească.
Iubesc un lac de lacrimi
Ce pe-ntinsele-i margini
Și-așterne floricele.
Iubesc ce e iubirea
Și simt ce-i fericirea,
Cu Tine când vorbesc.
Să-ţi croieşti creştine-n lume
Viaţa după crezul tău,
Dar ai grijă ca-n iubire
Să trăieşti mereu!
Să-ţi duci paşii unde vrei
Şi să fii om bun cu toţi,
Dar iubire tu să iei
Şi să dai cât poţi!
Să fii om bun cu tot omul,
Să ajuţi mereu,
Dar nu uita nici de Domnul,
Drag, creştinul meu!
Să-ţi aduci aminte tu,
Că-n lume cu Dumnezeu
Călătoreşti tot pământul…
Nu-L uita mereu!
O, mamă, nu vrei să-mi fii mamă
Şi eu să fiu copilul tău?
O, mamă, nu vrei să-mi pui nume
Să mă botezi în Dumnezeu?
„Măicuţa mea, boboc de floare,
Eu astăzi prin tine trăiesc!”
N-ai vrea să-ţi spun când voi fi mare
Şi să-ţi arăt că te iubesc?
O, mamă, inima te cheamă
S-o laşi să stea lângă a mea;
Sunt mic, mai mic decât o palmă,
Dar vreau să fii mămica mea!
O, mamă, prima mea iubire,
Încă din pântec te iubesc,
Încă din pântec eu din tine
Cu dragoste încep să cresc.
O, mamă, dulcea mea iubire,
Ajută-mă ca să mă nasc;
O, mamă, nu vreau despărţire
De inima şi al tău glas!
O, mamă, vreau să-ţi fiu copil
Şi să cresc frumos lângă tine;
O, mamă, acum sunt fragil,
De-aceea, ai grijă de mine!
E primăvară și-mi răsfăț inima cu iubire
Pentru că încep primăvara cu tine,
Printre ghiocei și toporași,
Amprente de dragoste să-mi lași.
E primăvară și natura se premenește-n haine noi,
Apar urme de verde peste văi,
Pădurile sunt pline toate
De ciripitul păsărilor minunate.
E primăvară și sufletele înfloresc și ele!
De dragul primăverii mele
Aștern zâmbete calde-n zori
Cu-mbrățișări și buchete de flori.
E primăvară un început la viață
La dragoste, iubire și speranță,
La vorbe bune și gânduri curate,
La fapte bune și minți luminate.
Frumuseţea în iubire
Este el când e cu ea,
Când o sărută pe gene
Şi îi mângâie mâna.
Dragostea şi gingăşia,
Frumuseţea ce e-n lume,
Tandreţea şi armonia,
Doar ei doi şi le pot spune.
Doi îndrăgostiţi sub stele,
Îşi privesc zâmbetul lor;
Eu nu pot privi la stele,
Ci la ei, şi îi ador.
“Să te laşi purtată de mine,
Eu să fiu aripa ta…”
Aşa-i spune el iubitei,
Ce gingaş îi surâdea.
“Să fii cavalerul meu,
Prinţul meu cel din poveşti
Şi să îţi dea Dumnezeu
Ani mulţi ca să mă iubeşti!”
Unde-ţi mai găseşti în lume,
Calmul, liniştea-n iubire
Când şi-ntre patru pereţi
Te sufoci de-atâta tine?
Ai mai vrea să fii odată
Fără griji, cu nepăsare
Şi-ai mai vrea să porţi în tine
Dragoste curăţitoare.
Unde-ţi mai găseşti în lume
Libertatea de-a fi tu,
De-a avea priviri senine
Ca ale unui născut?
Ce să fac şi und’ să-ntreb
Dacă nu fiinţa mea,
Unde se simte mai bine
Şi cu cine-ar vrea să stea?!
Să te muţi pe-un fir de iarbă
Ce stă-n curtea mănăstirii,
Dacă vrei să bagi de seamă
Noaptea-n liniştea iubirii!
Să miroşi o floricică
De pe marginea aleii
Şi-o să vezi că, fără frică,
Te-oi vedea-n mijlocul verii!
Fie-ţi inima iubire!
Fie-ţi sufletul senin!
Dumnezeu fie cu tine,
Omule cu chip divin!
Deschide-ţi cartea cu iubire
Şi lasă-ţi sufletul captiv,
Să fie liber, să respire…
Să-şi caute din nou motiv
De viaţă, pace, bucurie.
Ajută-ţi inima să cânte,
Îndeamn-o către răsărit
Şi dă-i motive să se-ncânte
Când soarele a răsărit
Şi dimineaţa se iveşte.
Anuntă-ţi ochii să se uite,
S-admire tot ce e frumos:
Apus de soare, pe o punte,
Icoana Domnului Hristos,
Un nou născut dormind cuminte.
Deschide-ţi inima, creştine,
Să intre bucuria sfântă
Şi lasă-ţi glasul să se-adune
În rugăciune caldă şi curată,
Izvorâtă din suflet de la tine.