Aștept să vină ziua
Când iară voi vedea,
Cum raza de pe cer
Se joacă-n umbra sa.
Mai fac până atunci
Un mic buchet din stele
Și-o să-i pun un bilet,
Să le dau mamei mele.
Târziu, când am s-ajung
Și o să-mi amintesc,
Voi scrie cu cerneală
“Eu, tată, te iubesc!”
Sosește asfințitul
Și-apoi vin zorile
Și numai în iubire
Văd clar culorile.
Cu ochii, am văzut lumina zilei
Și cerul l-am privit de-atâtea ori;
Asemeni florilor de pe câmpie,
Zâmbesc și eu lui Dumnezeu în zori.
În zare s-au auzit coruri multe,
Cântând în stol de păsări călătoare,
Dar eu, în nenumărate momente,
Am auzit doar Glasul Tău, iubite Doamne.
Piciorul meu a ocolit pământul
Și m-a condus prin grădini înflorite
Unde paleta de culori, și… totul
Mi Te-au descris pe Tine, Bun Părinte.
Acum, în suflet mi-este sărbătoare
Și inima mi-e plină de iubire;
Cum aș putea să-ți mulțumesc eu, Doamne,
Căci mulțumirea pământească e puțină.
Îi judecăm pe cei de lângă noi,
Nu-i preţuim şi nu-i iubim îndeajuns,
Dar ne răsare teama, în durere şi nevoi,
Când puternicul om se prăbuşeşte-nvins.
Când spunem despre noi că avem tot,
Când spunem că iubim cu-adevărat,
O răutate poate creşte-n noi,
Căci noi nu preţuim ceea ce ni s-a dat.
Când dragostea ne iese blând în cale,
O preţuim şi-o învelim cu ce-i mai bun,
Dar după ce picăm noi testul de rabdare,
Ne lepădăm de tot şi facem totul scrum.
Începem să ne-acomodăm în bine
Şi avem grijă, să avem din plin:
Lucruri din ce în ce mai mari şi fine
Şi un bagaj de vorbe dulci cu spini.
Vedem zăcând în patul de durere
Oamenii dragi, ce ieri nu-i preţuiam,
Aceia cărora, în miezul zilei,
Nu le dădeam priviri cu dragoste în dar.
Simţim că suntem prinşi ca într-o cuşcă,
Neputincioşi, cu ochii uzi de lacrimi,
Fiindcă iubirea de braţ ne-apucă
Să ne trezim din grele patimi.
Iubirea- nesecat izvor al nemuririi,
Pe ea nu trebuie să o uităm nicicând;
Iubirea- cea care-i dă firii
Lumină-n suflet, inimă şi gând.
Încă-mi trăiesc copilăria,
Prin ochii tăi şi-n viaţa ta,
Căci mi-eşti alături totdeauna
Şi ştii să-mi mângâi inima.
A ta iubire mă-nfloreşte,
Îmi dă speranţă şi lumină,
De orice rău mă ocroteşte,
‘ngrijind de a mea mântuire.
Eu îmi trăiesc copilăria
Prin zâmbetul tău, dragul meu,
Ce îmi redă iar bucuria
Ce mi-o reda copilăria mea.
Mai prinde-mi părul în codiţe,
Pune-mi cireşe la urechi,
Fă-mi, mamă, din flori coroniţe,
Pune-mi copilăria-n ochi.
Zâmbeşte-mi larg ca altădată,
Mângâie-mi părul uşurel,
Priveşte-ţi, mamă, a ta fată…
E tot copil în sufleţel.
Mai vreau un câmp cu floricele
Unde nu-s doruri şi nici griji,
Să ţi le dau în bucheţele
Şi să te sărut pe obraji.
Să mă asculţi, tăticul meu,
Şi să îmi povesteşti de toate;
Sărută-mi fruntea, cum mereu,
Făceai în fiecare noapte.
Iubire-n dar mi-aţi oferit
Şi-am fost copil în lumea mea…
Vă mulţumesc şi vă promit
Că mai departe o voi da!
Să fii puternică în lume,
Femeie, pentru soţul tău,
Să fii o rază de lumină
Pentru cei ce-s în jurul tău;
Să fii speranţă şi iubire
Pentru copiii tăi frumoşi,
Să fii gingaşă în privire
Pentru oameni răutăcioşi;
Să fii curată, delicată
Ca florile de îţi sunt date,
Sensibilă, mereu curtata
De minunata-ţi jumătate;
Să fii în lume o femeie,
Aşa cum se cade să fii,
Să fii în lume o soţie
Şi mamă la ai tăi copii.
Lasă-l să-ți scrie pe gene gânduri dintr-un univers,
Lasă-l să-nmoaie condeiul în nuanța unui vers
Și-ntr-o clipă de visare ai să vezi cum te-ncălzeşte
Vocea dulce, blândă, caldă, a celui ce te iubește.
În bătaia inimii, cu emoție stropită,
Stă ascunsă dragostea ce-ți va fi împărtășită,
Doar s-aluneci pe o rază spre tărâmul cu povești
Și-ți vor fi ghid florile către omul ce-l iubești.
Cu parfum de liliac, lumea va fi decorată,
Când sosirea-ți pe tărâm va fi sigur anunțată,
Câmpul va fi înflorit și-nverzit, cum rareori
A avut așa onoarea de-a-mbrăca mii de culori.
Ține minte doar cuvinte rostite-n cântec de nai
Și suavele dorințe ce te poatră-n luna mai,
Iar de vrei să iei cu tine, în sufletu-ți de poveste,
Ia refrenul care-ți spune cât de mult el te iubește.
Când ochii lor se întâlnesc,
Ei încep și își tot vorbesc
Și nu se satură vreodată,
Să-și ofere iubirea toată.
Cu dezmierdări și-alinturi dulci,
Rămâi și vii și iar te duci,
Să poți atinge-ncetinel
Dragul iubitei suflețel.
Draga de ea, cum te privește,
Îndată-ncepe și-ți vorbește
Cât de frumoase-s stelele
Și cald e ziua soarele.
Natura, totul e cu voi
Și sărbătoarea e în toi,
Căci dragostea plutește-n zare,
Lăsând vii urme de culoare.
Multumesc, Hristoase, Doamne,
Pentru Darul de a fi,
De-a trăi pe-acest pământ
Lângă oameni, ai tăi fii!
Ca un părinte ceresc,
Nicicând nu m-ai părăsit,
Chiar de uneori greşesc
Şi de suflet n-am ‘ngrijit.
Mulţumesc că eşti cu mine!
Mulţumesc că mă iubeşti
Şi mă iei oricând cu Tine
Să-mi dai binecuvântări cereşti!
Printre păsări am cântat
Și-am simțit Iubirea,
Prin codru verde am umblat
Și-am aflat Fericirea,
Cu oamenii am stat
Și-am cunoscut Iertarea,
Spre cer mâinile-am ridicat
Și mi-am cunoscut calea,
Vorbind cu norii…