Constat că cel mai frumos mod de a arăta iubirea este în fapt a arăta prețuirea…bucuria emanată de trăiri, îmbrățișări, gânduri bune, fapte frumoase, clipe și momente remarcabile petrecute lângă persoana iubită.
Este o mare binecuvântare să ai cui să-ți arăți dragostea, indiferent de modul plăcut și frumos în care o faci.
Am fost crescută de mică
De a mea bună bunică
Şi mângâiată în vis
De bunicul meu iubit.
Somnu-n casa părintească
E odihnă sufletească,
Iară joaca-n curtea mea
E tot ce eu pot visa.
Ce n-aş da să mai fiu mică,
Să n-am grijă, să n-am frică,
Să n-am doruri, gânduri grele,
Ci doar păpuşile mele.
În copilăria mea
Orice zi bună mi-era,
Verile m-acaparau,
Cu romane m-alintau.
În miros de flori de seară
În grădină, stam pe-afară
Şi mă uitam lung la stele
S-aflu ce mister au ele.
Toamna când mergeam la şcoală
Cu emoţie, sfială,
Îmi plăcea să studiez,
La multe să meditez.
Când îmi amintesc de iarnă,
Timpul fulgi de nea îmi toarnă,
Steluţe din cer picate,
De Dumnezeu desenate.
Cât am fost copil acasă,
Am iubit iarna crăiasă;
Tot ce ea îmi aducea,
Sufletul mi-l bucura.
Anotimpul zilei mele,
Anotimp de rândunele;
Ghiocei şi toporaşi,
Primăvară, tu îmi laşi.
Descopeream fascinată
Flori ce din pământ se-arată;
Mă scăldam în al tău soare,
Primăvară, cu dor mare.
Dulcea mea copilărie,
Ce-a fost, nu o să mai fie,
Dar m-aş bucura să vii
Să te văd l-ai mei copii.
Mi-e dor de tine, casă,
Mi-e dor de tine, vale,
În dor de mers pe câmpuri,
Mi-e dor de tine, zare.
Suflare am în suflet,
Suflare am în glas,
De dor de un mic scâncet,
Suflarea mi-a rămas.
În goana de iubire,
În goana de surâs,
Un dor de liniștire,
În goană, m-a cuprins.
Caut și nu găsesc,
Caut în toată marea,
Cu dor de stabilire,
Caut cu dor răbdarea.
Ascunsă e de mine,
Ascunsă și pitită,
Dar dor de am tot timpul,
Ascunsă nu rezistă.
Cuvântul-dulce vers,
Cuvântul, tot mereu,
Cu dor mă tot așteaptă,
Cuvântul, Dumnezeu.
O, mamă, pe unde tu mergi,
Când lacrima din ochi te cheamă;
Sărută-mi inima pe veci
Ca să nu-ți bag lipsa în seamă.
Măicuță bună, tot te caut
Și parcă tot mai mult mă pierd,
Nu te-am gasit nici pe un flaut
Ce-și cânta ieri ultimul vers.
Așa de dor îmi e de tine,
Măicuța mea cu ochi căprui,
Mai vino iarăși lângă mine
Și zi-mi că nu-s a nimănui.
Mai zi-mi de dragostea de ieri
Ce mă purta la tine-n brață;
Ajută-mă să nu mai pieri
Când mă lovește viața-n față.
Mai spune-mi că în preajma mea,
De îngeri sunt mereu vegheată
Și că Fecioara Maria
Mi-este alături ziua toată.
Unde-ţi mai găseşti în lume,
Calmul, liniştea-n iubire
Când şi-ntre patru pereţi
Te sufoci de-atâta tine?
Ai mai vrea să fii odată
Fără griji, cu nepăsare
Şi-ai mai vrea să porţi în tine
Dragoste curăţitoare.
Unde-ţi mai găseşti în lume
Libertatea de-a fi tu,
De-a avea priviri senine
Ca ale unui născut?
Ce să fac şi und’ să-ntreb
Dacă nu fiinţa mea,
Unde se simte mai bine
Şi cu cine-ar vrea să stea?!
Să te muţi pe-un fir de iarbă
Ce stă-n curtea mănăstirii,
Dacă vrei să bagi de seamă
Noaptea-n liniştea iubirii!
Să miroşi o floricică
De pe marginea aleii
Şi-o să vezi că, fără frică,
Te-oi vedea-n mijlocul verii!
Fie-ţi inima iubire!
Fie-ţi sufletul senin!
Dumnezeu fie cu tine,
Omule cu chip divin!
Constat că cel mai frumos mod de a arăta iubirea este în fapt a arăta prețuirea…bucuria emanată de trăiri, îmbrățișări, gânduri bune, fapte frumoase, clipe și momente remarcabile petrecute lângă persoana iubită.
Este o mare binecuvântare să ai cui să-ți arăți dragostea, indiferent de modul plăcut și frumos în care o faci.
Copiii sunt calea spre puritate, bine și iubire.
Unui bătrân, obosit de atâta bătrânețe cu boli sau poate și singurătate, prezența unui copil îi face bine. Îl întâlnește pe stradă, îi vede zâmbetul, îi aude vocea ce unge suflete, îl vede curios de a cunoaște și serios când rostește cuvintele lui încâlcite. Se bagă în seamă cu cel care-a adunat o viață și nu-și aduce lui bucurie cât celui firav din cauza anilor ce-i apasă pe umeri.
Mă plimb prin parc cu copilul în sistem de purtare și numai aud: „Unde e mai bine ca la mama în brațe?! Of, Doamne!” și, după expresia feței, sunt sigură că acel om era cu gândul undeva în trecut unde brațele mamei sale îl cuprindeau cu dragoste.
Copiii transformă părinți în bunici, dâdu-le acestora mai multă blândețe, dragoste și răbdare de a crește prunci născuți din copiii lor.
Copiii întineresc străbunici făcând ca ridurile bătrâneții să fie parcă frumoase, iar puterile acestor bătrâni să crească…cum spune bunica: ” Simt că nu mai mor!”.
Copiii împacă oamenii, trezesc sentimente adormite și nespuse, leagă familii, unesc prin iubire doi oameni, dau speranță și întăresc firi căzute. Copiii ne ridică, ne schimbă și ne fac să înțelegem puritatea sufletului de care ne spune Hristos.
Se știe că femeia când este în durerile nașterii, nu-și mai dorește să aibă un alt copil…dar după ce naște și se vindecă, când își vede copilul cum îi crește sub privirile sale, când îl hrănește și simte cât de importantă este, atunci maternitatea o copleșește, își iubește pruncul și rolul dorindu-și să mai aibă copiii.
Copiii, oamenii mici ce mâine vor deveni mari, dând de greutăți, dar și de bucurii, au dreptul la copilării frumoase. De ei ne bucurăm cu toții, pentru ei ar trebui să luptăm cu toții.
Să fim în rugăciunile copiilor, căci ei ne duc la Dumnezeu!
Iarna scrie o poveste
Pe câte un fulg de nea
Și așa îmi dă de veste
Și despre iubirea mea.
Mă atinge, mă cuprinde,
Mă ajută să iubesc,
Și în suflet îmi aduce
Sentimente să trăiesc.
Din iubirea ei de iarnă,
Iau cu mine câte-un pic
Ca atunci când ies pe-afară,
Să zbor către infinit.
Eu, prin cerul de cristal,
Să-mi fac zborul luminos
Și din val să dau în val,
Până ajung la Hristos.
Mi-e dor de-o strângere în braţe,
Ca între doi îndrăgostiţi
Maturi, ce-şi ştiu ţelul în viaţă,
Copiii în calzii ochi cuminţi.
Mi-e dor de o îmbrăţişare,
De clipa ce parcă e sfântă,
De liniştea ce o emană,
De respiraţia tăcută.
Mi-e dor de inimi ce tresaltă,
Emoţie vibrând în ele,
De lacrima ce stă să cadă
Când fericite-s sufletele.
Mi-e dor să-mi fie iarăşi date
Îmbrăţişările trecute,
Curate şi deloc uitate
Într-un prezent ce le vrea mute.
Mi-e dor poate şi eu să dau
Îmbrăţişări doar din iubire,
Să le simt calde şi să iau,
Ca răsplată, acelaşi bine.
Se simt florile iubite
Când ploaia le vrea stropite,
Înrourate de cristale,
De pure mărgăritare.
Se simt florile frumoase
Când soarele blând le coase
Pe petale strălucire
Să emane doar iubire.
Se simt florile dorite
Când zâmbete-s oferite
De cei care le zăresc
Şi pe dată le iubesc.
Se simt florile fericite
Pe câmpurile-nverzite
Unde câte-o păsărea
Mai calcă din când iarba.
Se simt florile crăiese
Undeva pe mândre creste
Şi nu vor decât uitare,
Pace şi linişte-n zare.